A opta poruncă

„Să nu furi!” (Geneza 5,19)

Când vine vorba de furt, îmi amintesc mereu de cartea Amintiri din copilărie a scriitorului român Ion Creangă, în care el povestește despre furtul de cireșe. Desigur, mă gândesc și la câte feluri de furt am auzit de atunci—mult dincolo de astfel de năzbâtii copilărești.

Astăzi, pe lângă furtul obiectelor, a devenit la modă și furtul proprietății intelectuale, adică plagiatul. Dar nu doar lucrurile pot fi furate, ci și inima cuiva—ba chiar cineva se poate strecura în mod mincinos în inimile altora.

Cel care fură va fi ajuns de judecata lui Dumnezeu, iar hoții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu: „Nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:10). De aceea, omul trebuie să se pocăiască de păcatul furtului, deoarece este nevrednic de viața copiilor lui Dumnezeu. Biblia arată îngăduință într-un singur caz: când cineva fură din nevoie, ca să-și potolească foamea: „Nu este disprețuit hoțul care fură ca să-și astâmpere foamea; dar dacă este prins, trebuie să plătească de șapte ori și poate pierde toată averea casei sale” (Proverbe 6:30–31).

„Ce interzice Dumnezeu în porunca a opta? Dumnezeu nu interzice doar furtul și jaful pedepsite de autorități. El numește furt orice mijloc și vicleșug prin care încercăm să dobândim bunurile aproapelui—fie prin forță, fie sub aparența legalității. Aici intră măsurile și cântarele false, marfa de proastă calitate și banii falși, camăta sau orice alt mijloc interzis de Dumnezeu. De asemenea, includem zgârcenia și risipirea darurilor lui Dumnezeu.” (Catehismul de la Heidelberg 110) Amin.

RUGĂCIUNE: Tatăl meu, îți mulțumesc că prin harul Tău ne dăruiești tot ceea ce avem nevoie. Dă tuturor mulțumire, ca nimeni să nu poftească sau să nu-și însușească ceea ce aparține altuia. Amin.

Sebestyén Elek Előd